marți, 5 mai 2015

Printre cuvinte si mangaieri acustice

De multe ori, cand lucrez, atat la birou, cat si pentru facultate, nu pot face asta fara muzica! Evident, dupa caz, caci sunt si momente in care am nevoie de liniste deplina, nici macar gandurile sa nu ma deranjeze, ca iese urat! Dupa cum am scris si in alt post, pana si lucrarea de licenta mi-am scris-o in acorduri de muzica. Clasica, e drept,orice, dar sa nu fie liniste!

Acum lucrez pentru pentru o campanie si pentru ca vreau sa ma pastrez calma, relaxata si binedispusa, ascult muzica. Holograf tot mai mult, caci luna viitoare merg la concertul lor. Mai exact peste 46 de zile :P (cam multut, dar am rabdare. Dar descopar si muzica pe care o ascultam cu drag cand eram “mai tanara” cum imi place mie sa spun, melodii de care ma leaga amintiri, aduc oameni in viata mea de parca nu i-am mai vazut de ieri, desi sa tot fie ani. Si uite cum m-am pacalit si azi si mi-am pastrat spiritul calm si linistit.

Asta in conditiile in care astazi am iesit si cu prietenii in oras, dupa cum a spus Cristi “fortand primavara”.

E asa frumos uneori sa te intorci in trecut! Si cum poate fi mai placut daca nu prin amintiri, muzica, fotografii, poate jurnale pentru cei care obisnuiesc sa le tina.
E ca la o institutie bancara care pastreaza arhiva curs euro bnr.

P.S. Acum descopar melodii de la Chris Rea pe care nu le-am mai ascultat niciodata, nu prea cred ca au fost promovate! Ce melodii, ce voce! Si mai vine si in Romania! Divin!

luni, 4 mai 2015

Am inteles…

Ei bine, poate am exagerat un pic cu post-ul asta :P . Cand il scriam, era vreo 2 a.m., eram somnoroasa, norii oboselii din capul meu erau foarte cetosi si imi acutizau starea de dezgust fata de ticurile verbale. Pe care de altfel, le am si eu din plin :”>. Cred ca acest “am inteles” ma enerveaza cu atat mai mult cu cat imi arata lipsa de atentie, de interes si de umanitate care ne caracterizeaza tot mai des in relatiile interpersonale.

Este un cliseu, stereotip verbal, cliseu, luati-l cum vreti, mie imi este totuna… Este o propozitie, sunt doua cuvinte care ma calca pe nervi tot mai apasat intocmai precum sunetul tocurilor pe un culoar lung, rece si gol. Tot mai des in jurul meu ascult (desi in metrou, de exemplu, fac eforturi sa raman concentrata la randurile din cartea pe care o parcurg), observ oameni care incearca sa incropeasca (si poate li se si pare ca le iese) dialoguri, situatii comunicationale, care dupa fiecare propozitie finalizata de interlocutor, il au ca principal protagonist pe deja celebrul, uzitatul si zic eu deja demodatul “am inteles”. Astept cu interes urmatoarele “descoperiri” in materie de blocaj al comunicarii. Caci pentru mine, acest “am inteles” cam asta inseamna: moartea conversatiei.

De multe ori, imi vine sa fac un exercitiu care din pacate, mi-ar pune unii dintre interlocutori in dificultate, i-ar arunca si in penibil. Dar poate ar fi si o lectie! M-as opri brusc in toiul relatarilor si as adresa o intrebare despre ce am vorbit anterior. Oare cati as pune in dificultate?! Statistic vorbind, dupa cele mai recente “studii” personale :P , cel putin jumatate. Povestesc, incercand sa raspund punctual la intrebarile adresate, care sper eu, in naivitatea mea, imi sunt adresate cu sinceritate si din dorinta de a sti ce se mai intampla cu mine. Si la sfarsitul inlantuirilor mele epice, aud crudul si deja obositorul “am inteles”. Aproape ca si atunci cand mi se ofera o explicatie, evit sa spun “am inteles” tocmai din cauza acestei fobii pe care am dobandit-o.

Prin aceasta expunere, nu incerc sa imi evidentiez vocabularul impecabil si fara ticuri verbale. Am si eu destule, dar depasind etapa lui “deci” in aproape orice propozitie, propagarea acestui “am inteles” este deja mult peste limitele mele. Mai ales ca imi arata limitele celui cu care vorbesc, lipsa de atentie,dezinteresul fata de relatarile mele, de altfel, de cele mai multe ori, generate de partea adversa.

Ca sa nu mai spun de paralizia cu care diagnostichez conversatia si pe care incerc sa o anim, tot incercand cu disperare sa ma agat de colacul de salvare (utilizand micile trucuri de magiciana inchipuita in situatii care mi-ar putea fi fatale ca prestatie pana si in dialogul cu mine) in valurile involburate starnite de propozitii goale, fara noima, conturate doar ca sa ne auzim vorbind, sa ni se para ca suntem inteligenti, amagindu-ne ca facem fata oricaror discutii.

Aceasta rabufnire vine dupa drumuri lungi cu metroul in care propozitia aceasta este cel putin la fel de des auzita precum denumirile statiilor, dupa discutii telefonice la birou incheiate cu minunata sintagma, interactiuni fata in fata, in online. Pentru azi, mi-a fost de-ajuns. Maine e o noua zi! S-a inteles?

marți, 17 martie 2015

O cursă tare de tot

Unul dintre avantajele unui jurnalist este ca poate participa de la foarte multe evenimente inedite şi este primul care vede anumite obiecte sau anumite servicii. Aşa cum cei care scriu pe IT se pot juca prima dată cu diferite gadgeturi pentru a ni le prezenta nouă, aşa şi cei care fac review-uri pentru maşini se pot bucura în premieră de maşini care încă nu au apărut în ţară.

Am avut norocul să fiu la momentul potrivit lângă cineva care exact de acest lucru se ocupă. Este foarte interesant să poţi experimenta o astfel de cursă. Tipul respectiv avea un MBW si încerca să vadă cât de bine se comportă în diferite situaţii aşa că eu aş spune că am avut parte de cursa vieţii mele si parcă mă aflam în faţa unor jocuri cu maşini adevărate. Deşi nu mă aşteptam la foarte multe, se pare că am fost surprins. Plăcut surprins, evident. Dar asta cred că i se datorează şi celui care conducea maşina, un prieten foarte bune de-al meu. Odată ce a luat maşina am plecat spre munte pentru a vedea care este coportamentul acesteia la cursă relativ lungă. Prietenul meu a vrut să îi testeze şi stabilitatea aşa că avea nevoie cu siguranţă şi de câteva serpentine, unde să se poată vedea clar cât este de viabilă din acest punct de vedere. Maşina s-a comportat exemplat, din toate punctele de vedere, dar marea surpriză a serii a fost reprezentată de consumul acestui minunat MBW. Deşi amândoi ne aşteptam să consume enorm, am fost uimiţi să constatăm că a avut un 7%, ceea ce este mai mult decât rezonabil pentru toate facilităţile de care dispune. Când ne-am întors acasă, cred că a fost unul dintre cele mai triste momente din viaţa mea. Hahaha! Glumesc!