miercuri, 19 septembrie 2012

Un referendum util pentru un parlament inutil

Ca majoritatea romanilor isi doresc reducerea numarului de parlamentari nu e o surpriza, toti stiu ca o astfel de solutie este primita cu interes de populatie. Astfel, actualul presedinte al Romaniei a vazut aceasta oportunitate si a acctionat. In schimb parlamentari romani au decis ca nu e bine sa fie deacord cu presedintele nici in aceasta problema, de aceea, de la anuntul presedintelui si pana acum au incercat sa induca opiniei publice ca o singura camera nu ar fi de ajuns Romaniei pentru ca astfel am ajunge la dictatura mult mai usor. Adevarat, am ajunge la dictatura daca am schimba constitutia si am face din Romania o republica parlamentara, in acest fel prim-ministrul ales direct de parlament ar avea toate puterile tari, ar avea toate parghiile pentru a instaura o mica dictatura in Romania, dar cum noi avem o republica semiprezidentiala unde pri-ministrul are atributii executive bine delimitate iar presedintele isi poate exercita deplin puterea o data la 4 ani cand poate sa desemneze un prim-ministru fara ca acesta sa ii fie impus de nici un partid sau nici o institutie a statului, in aceste conditii noi suntem departe de o dictatura, si asta nu pentru ca constitutia e bine facuta, ba din contra pentru ca e foarte ambigua. Din aceasta cauza fiecare interpreteaza constitutia dupa dorintele si visele lui. Ce democratie din lume permite cetateanului o astfel de libertate? Ce democratie din lume da dreptate, din punct de vedere constitutional, celui care strica “Adevarat” da in acelasi timp si celui care urla “Fals”.

Ca o ajustare a constitutiei e necesara, nu neaga nimeni, dar cine sa o faca? Dupa cum ziceam presedintele propune poporului un referendum care poate duce la modificarea constitutiei, sa zicem ca acesta reuseste sa organizeze acest referendum iar poporul sa il valideze, in acest caz parlamentul trebuie sau nu trebuie sa tina cont de rezultatul referendumului? Normal ar fi sa tina, pentru ca altfel am ajunge in situatia in care Romania ar pierde bani de pomana. Pentru ce sa organizezi un referendum daca nu tii cont de el? Eu unu vreau sa votez in asa fel incat sa ajungem la modificare constitutiei, nu ma prea intereseaza ca in parlament sunt 300 sau 500 de parlamentari, mai mult ma intereseaza ca acei parlamentari sa fie alesi uninominal in doua tururi, sa nu mai vad nulitati peneliste in parlament (stiati ca nici unul din lideri pnl-ului nu a castigat in colegiul lor cu peste 50%?!?).

In consecinta, in Romania e foarte necesar sa se revizuiasca dar sa se si schimbe constitutia, iar pentru asta invit toti cetateni sa mearga la vot pe 22 noiembrie si sa voteze referendumul propus de presedinte, in acest fel putem sa consideram ca am facut ceva util pentru tara.